Puterile cimbrişorului

 

     Numele grecesc al cimbrişorului ne arată ce influenţe subtile are această iarbă a duhului asupra sufletului, asupra trupului şi asupra minţii.

       Trupul îl umple de viaţă, de vigoare şi de forţă.

       Inimii îi dăruieşte curaj, bărbăţie, însufleţire, înflăcărare, pathos şi elan.

       Sufletului îi dăruieşte măreţie, nobleţe şi îl ajută să-şi domine şi să-şi înfrâneze dorinţele prea pătimaşe, mânia aprinsă, instinctele şi pornirile oarbe, războinicia/agresivitatea, excesivitatea şi, pe de altă parte, să-şi descătuşeze izvoarele iubirii şi ale bucuriei.

       Cât priveşte mintea, o face vigilentă, adică veghetoare şi trează, şi o întăreşte în lupta cu încordarea şi cu presiunea psihică.

       În Evul Mediu cimbrişorul trecea drept o iarbă a războinicului, dătătoare de curaj şi de vitejie în luptă.

       O arată obiceiul cavalerilor şi al cruciaţilor de a-şi împodobi scuturile cu cimbrişor.

       Sau obiceiul domniţelor de a broda crenguţe de cimbrişor, înconjurate de albine, pe eşarfa dăruită cavalerului lor care pleca în cruciade, eşarfă care avea menirea de a-i da tărie şi curaj.

       Tot în Evul Mediu cimbrişorul era unul din ingredientele celebrului magiun al sultanilor: padişah kuvvet macunu (se citeşte: padişah kuvét magiunú), un filtru de dragoste, dătător de putere, pe care turiştii veniţi la Istanbul/Constantinopol îl cumpără azi plini de speranţă din prăvăliile de mirodenii.

       Una din puterile cele mai căutate ale cimbrişorului era aceea care stârnea beatitudinea iubirii. Firesc, cimbrişorul face parte din vechea familie a ierburilor Afroditei: salvie, cimbru, rosmarin, oregano (maghiran şi sovârf), mentă, busuioc, melisă (roiniţă) sau levănţică.

       În Vechea Romă, era nelipsit, alături de maghiran, verbină şi flori de mirt, din renumitul poculum amatorium sau Potirul Iubirii, un reputat filtru de dragoste ce ieşea, în mare taină, din mojarul descântătoarelor.

       Moştenitoarele lor, Stăpânele ierburilor, recomandă azi un leac pentru regăsirea focului interior: un amestec din cimbrişor, salvie, rosmarin şi mentă pe care îl puteţi folosi fie ca fiertură/poţiune, fie în vinul de la cină, fie în mâncare (orice fel), foarte puţin, însă, din fiecare, pentru că toate sunt puternice şi trebuie luate cu cumpătare.